Wikinomics - cum colaborarea schimbă totul

Don Tapscott şi Anthony Williams au o idee majoră în Wikinomics: asistăm la o schimbare de paradigmă majoră, de la un sistem de colaborare ierarhic, la unul de autoorganizare organică bazat pe colaborare, ce va schimba în mod radical viitorul economiei, şi toate instituţiile existente. Cine nu se adaptează va eşua. Cartea a apărut la noi în 2010 la editura Publica, prima ediţie în engleză fiind publicată din 2006.

Datorită noii explozii digitale, am intrat în era participării, am trecut de era web 1.0 în cea 2.0 ( adică a webului activ, de tip citeşte-scrie, bazat pe comunităţi online, participare şi colaborare). Conceptul de wikinomics se bazează pe patru principii: deschidere, colaborare, împărtăşire şi acţiune globală. Autorii doresc să ofere sfaturi de utilizare a acestor principii pentru ca indivizii şi companiile să prospere în noua lume, dominată de conceptul wikinomics (aducând în discuţie exemple precum succesul Wikipedia, Linux, Second Life sau Amazon). Totuşi, cartea mi s-a părut mai degrabă adresată managerilor din companiile de top, decât începătorilor care ar dori să încropească o afacere. În orice caz, lectura chiar trezeşte multe idei, şi e foarte challenging, eu aş recomanda-o pentru cei care plănuiesc să îşi deschidă afaceri online, tocmai datorită potenţialului ridicat pe care îl au în acest moment modelele de afaceri pentru platforme deschise (în care se vorbeşte pe larg în capitolul şapte)

Am citit această carte în special pentru partea referitoare la Consumatorii implicaţi în procesul de producţie (CGC), întrucât îmi dau licenţa pe această temă. În Wikinomics am regăsit trei mari exemple în legătură cu CGC-ul: Ipodul (cum puşti pasionaţi de IT fac tot felul de modificări bestiale şi construiesc aplicaţii nebuneşti), jocul Second Life (creat aproape total de utilzatorii care îl joacă ) şi Lego (mindstorms.lego.com, e platforma prin care împătimiţii Lego îşi proiecteză propria jucărie).

Mi-a plăcut deosebit de mult că autorii îl citează pe Jeff Jarvis, explicând modul în care "în această lume nouă, până şi un simplu act de consum reprezintă un act de creaţie". Practic, când vine vorba de CGC, consumatorul coinovează şi coproduce bunurile pe care le consumă .Deşi pe tot parcursul cărţii sunt preaslăvite efectele colaborării 2.0, se ridică şi anumite întrebări pertinente, care dau de gândit: presupune cultura generozităţii, a participării colective, o exploatare a inteligenţei colective de către entităţi comerciale, care au de câştigat de pe urma eforturilor unor indivizi nerăsplătiţi financiar? Conform bloggerului Om Malik, fondatorul GigaOmniMedia, ajutând voluntar site-uri precum "del.icio.usdel.icio.us, Tehnocrati sau Yahoo, transformăm în marfă cel mai valoros activ al nostru: timpul". Această dezbatere (suntem sau nu exploataţi) e însă rezolvată de autori într-o notă optimistă, aceştia considerând că inteligenţa colectivă a maselor nu este deţinută efectiv de platforme precum Google, Tehnocrati sau Yahoo, ci doar împrumutată de aceştia. Cei care nu răsplătesc echitabil această înţelepciune, care creează până la urmă valoarea, se vor ruina.

Democratizarea  procesului de creare a valorii e un ideal "de urmărit", dar este cu siguranţă mai uşor de zis decât de realizat efectiv.