You Will Meet a Tall Dark Stranger

You Will Meet a Tall Dark Stranger  e o comedie despre oameni triști. Are un tonus lejer, tipic Woddy Allen, şi e mai bun ca  filme sale recente: Whatever Works sau Vicky Cristina Barcelona.

Naratorul ne prezinta succesiv personajele care au de furcă cu propria viață: cuplul varstnic care se desparte, fiica acestora căsătorită cu un scriitor semi-ratat, vecina sexi care nu are perdele, șeful infidel. Toată lumea e cuprinsă de incertitudini, de confuzii, si mai ales...de planuri iluzorii (chiar și cel mai pragmatic personaj, scriitorul, trăiește cu impresia că  menirea lui pe lume e să publice cărți, deși talentul i s-a cam ofilit de mult).

Alfie Shebritch (Anthony Hopkins) e un Irinel angoasat, numai cu  gândul la moarte, fapt care îl determină să își părăsească nevasta pentru o Moni (blondă). Soția trecută de prima tinerețe nu se poate consola decât cu iluzii, dând glas unor chemări mistice, și se duce la o clarvzătoare mai tare ca mama omida, care îi spune numai ce vrea ea să audă.

De multe ori, admir finețea cu care Woody Allen potrivește atât de perfect micile evenimente arbitrare pentru a face acțiunea mai teatrală, mai plină de umor sau mai pătrunzătoare. De data aceasta însă e culmea cum scriitorul fură repede romanul prietenului presupus decedat fără măcar să verifice un pic cum stă stuația (când trebuia să se ducă la înmormântare, detalii din astea).Sfârșitul deschis pune sub lupă situația precară a personajelor, care parcă s-au agitat degeaba să schimbe ceva în viața lor.Woody nu mai e la fel de optimist ca în alte producții, singurul personaj care are parte de un happy end e bătrânica senilă, singura învăluită până în gât în vise (căci, nu-i așa, ignorance is bliss).

Top box office 2010

Doar dacă te uiţi un pic pe topul din 2010 al box office-ului American te prinzi repede de un lucru foarte simplu: profituri gigantice se scot acum din animaţii. Mă bucură că Toy Story 4 e în fruntea clasamentului, chiar mi-a plăcut filmul, cred că e cea mai elaborată parte din serie. Nu a fost atât de amuzantă cum speram să fie, dar a avut o atmosfera perfectă pentru un film de animaţie. Partea nu a fost făcuă doar ca să se mai scoată nişte bani.

Alice nu m-a dat gata chiar deloc, mă aşteptam la ceva mai mult din partea lui Tim Burton, la asa miză şi distribuţie. Mi se pare că şi-a pus prea mult amprenta asupra poveştii, şi nu mai are niciun şpil filmul, e ca o complilaţie între alte filme de-ale lui, Decorurile grozave, dar cam atât. Nu prea am înţeles isteria din jurul filmului.

Mă mir totuşi că Iron Man 2 surclasează Twilight, la aşa ceva nu prea mă aşteptam. Bunicică totuşi partea a doua din Iron Man, Robert Downey Jr  face fireşte toţi banii, la fel şi Mickey Rourke (pot să fiu şi un pic răutăcioasă, dar de madame Johansson nu mi-a plăcut deloc). Ultimele 4 poziţii sunt ocupate tot de animaţii, cum altfel (şi  parcă aş cam încadra Harry Ponker tot la animaţii, pe principul fanii sunt de toate vârstele).  

Tangled urmează să văd, Despicable me a fost sweet şi haios dar cam forgettable, Shrek 3 oribil,  şi How to train your dragon ceva mai bun decât credeam, deşi nu vine cu nimic special (e cam the same old story).

Rank	Movie Title (click to view)	Studio	Total Gross / Theaters		Opening / Theaters		Open	Close
1	Toy Story 3	BV	$415,004,880	4,028	$110,307,189	4,028	6/18	12/2
2	Alice in Wonderland (2010)	BV	$334,191,110	3,739	$116,101,023	3,728	3/5	7/8
3	Iron Man 2	Par.	$312,433,331	4,390	$128,122,480	4,380	5/7	8/19
4	The Twilight Saga: Eclipse	Sum.	$300,531,751	4,468	$64,832,191	4,468	6/30	10/21
5	Inception	WB	$292,576,195	3,792	$62,785,337	3,792	7/16	1/6
6	Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1	WB	$291,483,201	4,125	$125,017,372	4,125	11/19	-
7	Despicable Me	Uni.	$251,513,985	3,602	$56,397,125	3,476	7/9	1/20
8	Shrek Forever After	P/DW	$238,736,787	4,386	$70,838,207	4,359	5/21	9/9
9	How to Train Your Dragon	P/DW	$217,581,231	4,060	$43,732,319	4,055	3/26	7/22
10	Tangled	BV	$186,702,672	3,603	$48,767,052	3,603	11/24	-

Parca m-aş apuca şi eu rapid de făcut animaţii, cum au făcut moldovenii, care vor scoate o animaţie 3D în 2014 (păcat ca va avea doar 30 de min).

   O  scenă uşor bergmaniană:

Street fashion

Recunosc că ador să mă uit pe diverse site-uri de street fashion destul de des, mai ales la cele din ţări precum Finlanda sau Japonia, unde lumea are cu o cu totul altă percepţie asupra modei. În Bucureşti lumea se îmbracă destul de comformist, nu prea vedem outfituri parcă scoase din filmele lui Tim Burton, sau tipi cu skinny jeans la tot pasul (nu că aş vrea aşa ceva!). Dar mi se pare că lumea nu prea are curaj vestimentar.

Preferatul meu e http://www.hel-looks.com/ , cu street fashion din Hellsinki. Fiecare trecător fotografiat are şi o mică descriere despre stilul său vestimentar. Prima oară m-a frapat că până şi puştoaicele de 13-14 ani au definită o adevărată filosofie despre modul în care se îmbracă, au diverse influenţe şi preferinţe bine conturate. Eu una nu eram aşa :)  Multă lume spune că şi-au personalizat ei înşişi hainele, sau că le-au cumpărat de la second-hand (la noi nu ştiu câţi ar spune aşa ceva).

Foarte tare mi se pare şi StreetHearts, cu tone de poze din Oslo, dar şi alte oraşe prin care s-au mai plimbat fotografii, care au făcut o colecţie cu ţinutele care le-au atras privirile.. Site-ul are un număr incredibil de mare de fani pe Facebook, peste 4,500.

Puteţi să admiraţi şi stilul celor din Antwerp, Dublin, Stockholm,
Sydney, Berlin, New York, şi un fel de catalog general, din mai multe oraşe.

Există și pe la noi site-uri sau bloguri drăguțe de fashion street, vi-l recomand pe acesta.
 
Poti sa pierzi chiar zile intregi pe asemenea site-uri ochind haine de tot felul :)

Greased Lightbox

→←+-↻

Loading image

Click anywhere to cancel

Image unavailable

Greased Lightbox

→←+-↻

Loading image

Click anywhere to cancel

Image unavailable

Marketing neconvențional cu vitrine interactive

Din punctul meu de vedere, cele mai tari campanii de advertising sunt cele care îmbină promovarea online cu "the real life". E frumos să dai like-uri pe Facebook sau să comentezi câte ceva pe Twitter, dar mult mai tare simți un brand când acesta îți servește și o experiență palpabilă. La noi o astfel de campanie extrem de reușită a fost Goana dupa Ovi, cu un concept genial și bine implementat. Ceva cu adevărat fresh și original în peisajul campaniilor de promovare de la noi.

Zilele astea am dat peste un concept care îmi place foarte mult: promovarea prin intermediul vitrinelor interactive. E surprinzătoare și extrem de cool.  Campania pentru brandul de îmbrăcăminte WeSC a fost gândită de o mână de studenți ai şcolii Hyper Island, și reunește în mod perfect cele două dimensiuni: online și offline. Ideea e următoarea: utilizatorii pot intra pe un site unde îşi pot uploada clipurile, pot alege o culoare de fundal şi oraşul în care doresc să fie prezentată creaţia lor. Apoi, videoclipul cu personajul îmbrăcat în haine WeSC e activat când cineva trece pe lângă vitrină. Clipuleţul de mai jos explică mai bine lucrurile:

Iniţiatorii proiectului s-au inspirat dintr-un proiect intitulat  "My little piece of privacy"  care atrăgea atenţia trecătorilor de pe stradă, şi din site-ul  Wrangler Bluebel.

Seriale - Globurile de Aur 2011

Mai sunt două ore până la ediția de anul acesta a Globurilor de Aur și sunt destul de curioasă ce premii se vor decerna (mai ales pentru categoriile de tv). Oricum, în general, producțiile americane pentru televiziune sunt bestiale, concurența fiind atât de acerbă între posturi, nu e de mirare că vedem destul de multe seriale la care nu putem să renuțăm. În prezent urmăresc on-going Grey Anatomy, Glee, Modern Family, 30 Rock și aștept noul sezon din Dexter. La House MD mai am de văzut niște episoade să ajung la zi. Mă mai uit ocazional și la Curb Your Enthusiasm  + Monk. În pending mai am și Mad Men și Californication, de care m-am apucat, dar
 nu m-au prins chiar atât de tare.


La categoria Cel mai bun serial de televiziune - musical sau comedie, sunt 3 nominalizați care îmi sunt foarte dragi: Glee, Modern Family și 30 Rock. Ultimul este însă preferatul meu, e absolut demențial acest show. Nu ai cum să nu o îndrăgești pe Lizz Lemon, workaholică convinsă, de gașcă, plină de umor și singurică, deși cam trecută de floarea vârstei. 30 Rock e genul de serial care nu are nevoie de un plot alambicat, care să se termine cu câte un cliff-hanger ca să te facă să tânjești după următorul episod, pentru că e ca o pastilă de bună-dispoziiție. Toate detaliile sunt atât de bine puse la punct (în fiecare ep. avem câte un banc bun numai dacă citim ce scrie pe șapca lui Frank). Îmi plac trimiterile făcute, ironiile, dialogul...ce să mai, totul. De departe unul din cele mai tari seriale pe care le-am urmărit vreodata!

La Glee îmi place de departe orice episod cu Sue Sylvester, pentru care scenariștii scriu cele mai haioase și simpatice replici. De la început mi-a plăcut ironia serialului, că scoate în evidență toată falsitatea stilului american de trai și superficialitatea adolescenților, pe care o ridiculizează la tot pasul (pentru divertisment însă, nu pentru a face morală, și fără falsa iluzie că serialul ar putea schimba ceva). Dincolo de faptul că premisa e stupidă și episoadele sunt relativ repetitive, când le iese bine..le iese foarte bine. Anumite episoade sunt absolut delicioase (repet, în special cele cu Sue).

La Modern Family mi s-au părut geniale ultimele episoade. Pe scurt, serialul e despre o familie extinsă și viața lor de zi cu zi. Se merge pe presmisa avem de toate pentru toți: adolescenți (fata chic, tocilara, prostuțul și istețul), tatăl pasionat de gadgeturi, mama stresată și obsedată de familie, cuplul de gay, frumoasa latino (Sofia Vergara) și soțul trecut de prima tinerețe. Ceea ce dă savoare serialului, format dintr-o serie de sketch-uri e umorul de calitate, și faptul că personajele sunt foarte agreabile.

Să vedem cine câștigă. Cert e că vreau, dacă mai am timp, să mă uit la alte seriale nominalizate anul acesta, dar și la multe altele considerate "clasice" (și nu mă refer la Dallas). Dacă aveți recomandări, my list is open. :)

Călătorii ZGlobii

Am decis pentru lucrarea de licenţă să fac un proiect pe Facebook: ZGlobii. Tema licenţei e publicitate prin Consumer Generated Content, subiect ce m-a atras pentru că am văzut foarte multe campanii simpatice şi reuşite ce au încurajat consumatorii să producă ei înşişi un conţinut original şi fresh despre produs. Astfel, am fost foarte intrigată de mai multe întrebări: ce îi motivează pe consumatori să-şi pună la bătaie ideile şi timpul pentru a crea ceva pt un brand, în ce condiţii pot genera conţinut de calitate, cum ar trebui ei răsplătiţi etc. Cercetând mai multe pe această temă am găsit un univers cu adevărat interesant :)

Deşi la început de drum, sunt foarte mândră de ZGlobii, pentru că este un experiment la care am depus foarte multă muncă, şi e un lucru care poartă exclusiv amprenta mea (nu am mai apelat la prieteni când am fost în pană de idei, n-am mai trişat convocând brainstorminguri colective).Am ambiţia să fie un proiect gândit de mine de la cap la coadă, de la identitate vizuală şi până la strategii de promovare.

Aşadar, despre ce este vorba mai exact: ZGlobii este comunitatea pasionatilor de turism care doresc sa impartaseasca impresii, poze, aventuri, si mai ales traseele calatoriilor lor prin intermediul ZGlobii Google Maps. Fiecare turist ZGlobiu va amplasa un stegulet in locurile vizitate, impreuna cu un link la profilului de Facebook, ca fiecare sa stie la cine sa apeleze daca se pierde prin vreun colt de tara strain :)

Stai doar o zi in Japonia si nu stii ce sa vizitezi prima data? Ai vrea sa mergi in safari, dar nu stii in ce tara sa te duci? Daca pe harta exista macar o persoana care sa fi trecut prin experienta respectiva, ai scapat de bucluc. Inscrie-te pe harta, ajuta-i pe ceilalti sa isi gaseasca drumul prin lume, si cauta la randul tau pareri avizate de la persoane care au fost in locurile la care tu visezi. Intra pe Harta ZGlobii  si vezi cine prin ce tari a cutreierat. Nu uita sa ne arati si tu pe unde te-ai plimbat :)

Deşi conceptul nu este complet nou, doresc să fac din ZGlobii un mijloc de interacţiune între pasionaţii de călătorii de pe Facebook, şi feedback-ul a fost până acum pozitiv.

Un conte de Noël

Cred că fiecare familie are inevitabil câte un freak, o oaie neagră de care ceilalţi se ruşinează, sau pe care o invidiază în secret pentru curajul de a fi altfel (depinde de ce a devenit persoana respectivă oaia neagră: spirit de revoltă şi nonconformism sau destin iremediabil distrus/ratat). Deşi vroiam să văd Un conte de Noël în perioada sărbătorilor de iarnă, sunt un pic întârziată, şi de-abia ieri l-am terminat.

Un conte de Noël(A Christmas Tale din 2008)  e povestea familiei Vuillard, în cadrul căreia rolul de oaie neagră îi revine lui Henri, de care rudele sale se leapădă după ce e alungat din viaţa lor chiar de sora cea mare, Elizabeth. În special începutul filmului m-a intrigat foarte tare, prezentând o scenă foarte bună, în care Elizabeth îi plăteşte la tribunal datoriile fratelui săi, Henri, cu condiţia ca acesta să nu se mai apropie de ea. Atfel, întreaga familie se vede nevoită să se distanţeze de Henri, care nu mai are ce căuta pe la reuniunile de familie.
Alcoolic, fumător înrăit şi afacerist ratat, Henri are acum o şansă de izbăvire. Mama sa, Junon (Catherine Deneuve), are nevoie de un transplant de măduvă.  Toată familia face testul de compatibilitate, şi doar nepotul său, Paul (fiul lui Elizabeth) şi Henri sunt potriviţi pentru a dona măduva. De Crăciun, familia Vuillard se reuneste în formaţie completă pentru a sărbători împreună ceea ce ar putea fi ultimul Crăciun al lui Junon.

Premisa filmului e atrăgătoare, dar personajele sunt relativ antipatice, măcinate de durere, regrete, melancolie, şi chiar de stări phihologice anormale (Paul este un adolescent cu probleme, la fel cum fusese în tinereţe şi unchiul său Ivan, fratele cel mic al lui Elizabeth şi Henri). Multe din sentimentele personajelor sunt confuze, inexplicabile şi pe alocuri filmul devine plicticos şi cam pretenţios. Nu mă aşteptam să ne răspundă pe tavă tuturor întrebărilor referitoare la bagajul emoţional al celor implicaţi ăn acţiune, dar la un momnet dat avea impresia că toate personajele sunt nebune :))

Cu toate acestea, filmul este "de văzut"  pentru că are o anumită profunzime, este emoţionant, dar ar trebui evitat de cei puţin răbdători. Îi acord peliculei un mare plus pentru  triunghiul amoros dintre Simon (Laurent Capelluto), nepotul lui Junon,  Ivan (Melvil Poupaud) şi soţia sa Sylvia (interpretată de fiica lui Deneuve, Chiara Mastroianni). Nu vă spun ce se întâmplă între ei, pentru că altfel nu ar mai avea niciun farmec. Oricum, e una din cele mai bune părţi ale filmului, care este totuşi optimist spre final (altfel nu aş fi explicat încadrarea şi în categoria comedie pe imdb).

Un conte de Noël a fost nominalizat pentru  Palm D'Or la Cannes în 2008, premiul revenind însă pe drept unui alt film francez (de nota 10): Entre les murs

Wikinomics - cum colaborarea schimbă totul

Don Tapscott şi Anthony Williams au o idee majoră în Wikinomics: asistăm la o schimbare de paradigmă majoră, de la un sistem de colaborare ierarhic, la unul de autoorganizare organică bazat pe colaborare, ce va schimba în mod radical viitorul economiei, şi toate instituţiile existente. Cine nu se adaptează va eşua. Cartea a apărut la noi în 2010 la editura Publica, prima ediţie în engleză fiind publicată din 2006.

Datorită noii explozii digitale, am intrat în era participării, am trecut de era web 1.0 în cea 2.0 ( adică a webului activ, de tip citeşte-scrie, bazat pe comunităţi online, participare şi colaborare). Conceptul de wikinomics se bazează pe patru principii: deschidere, colaborare, împărtăşire şi acţiune globală. Autorii doresc să ofere sfaturi de utilizare a acestor principii pentru ca indivizii şi companiile să prospere în noua lume, dominată de conceptul wikinomics (aducând în discuţie exemple precum succesul Wikipedia, Linux, Second Life sau Amazon). Totuşi, cartea mi s-a părut mai degrabă adresată managerilor din companiile de top, decât începătorilor care ar dori să încropească o afacere. În orice caz, lectura chiar trezeşte multe idei, şi e foarte challenging, eu aş recomanda-o pentru cei care plănuiesc să îşi deschidă afaceri online, tocmai datorită potenţialului ridicat pe care îl au în acest moment modelele de afaceri pentru platforme deschise (în care se vorbeşte pe larg în capitolul şapte)

Am citit această carte în special pentru partea referitoare la Consumatorii implicaţi în procesul de producţie (CGC), întrucât îmi dau licenţa pe această temă. În Wikinomics am regăsit trei mari exemple în legătură cu CGC-ul: Ipodul (cum puşti pasionaţi de IT fac tot felul de modificări bestiale şi construiesc aplicaţii nebuneşti), jocul Second Life (creat aproape total de utilzatorii care îl joacă ) şi Lego (mindstorms.lego.com, e platforma prin care împătimiţii Lego îşi proiecteză propria jucărie).

Mi-a plăcut deosebit de mult că autorii îl citează pe Jeff Jarvis, explicând modul în care "în această lume nouă, până şi un simplu act de consum reprezintă un act de creaţie". Practic, când vine vorba de CGC, consumatorul coinovează şi coproduce bunurile pe care le consumă .Deşi pe tot parcursul cărţii sunt preaslăvite efectele colaborării 2.0, se ridică şi anumite întrebări pertinente, care dau de gândit: presupune cultura generozităţii, a participării colective, o exploatare a inteligenţei colective de către entităţi comerciale, care au de câştigat de pe urma eforturilor unor indivizi nerăsplătiţi financiar? Conform bloggerului Om Malik, fondatorul GigaOmniMedia, ajutând voluntar site-uri precum "del.icio.usdel.icio.us, Tehnocrati sau Yahoo, transformăm în marfă cel mai valoros activ al nostru: timpul". Această dezbatere (suntem sau nu exploataţi) e însă rezolvată de autori într-o notă optimistă, aceştia considerând că inteligenţa colectivă a maselor nu este deţinută efectiv de platforme precum Google, Tehnocrati sau Yahoo, ci doar împrumutată de aceştia. Cei care nu răsplătesc echitabil această înţelepciune, care creează până la urmă valoarea, se vor ruina.

Democratizarea  procesului de creare a valorii e un ideal "de urmărit", dar este cu siguranţă mai uşor de zis decât de realizat efectiv.