Sick Unconditional Love-Breaking the Waves

"I wanted to do a film about goodness. I also wanted to do a film with a religious motif, a film about miracles. At the same time I wanted to do a completely naturalistic film." Von Trier

Vroiam sa ma uit de o grămadă de timp la Breaking the Waves, încă de când am luat mult plânsa revistă Republik cu acest DVD. Breaking the Waves e genul de film la care ştii de la început că inevitabil, nu se va sfârşi cu bine.
Lars von Trier il structurează în 7 capitole al căror titlu sugestiv fac practic un mic rezumat al filmului: Bess se mărită, viața cu Jan, viața singură, Jan se îmbolnăvește, Îndoiala, Credință, Sacrificiul lui Bess, Înmormântarea.

Bess îşi găseşte marea iubire (în persoana lui Jan), iubire pe care o pierde numai ca roata să se întoarcă în final: Jan rămâne singur (e un fel de Romeo şi Julieta fără dublu-sacrificiu).  Morala poveştii depinde de perspectiva în care citim filmul: fie Bess e dusă rău cu pluta şi Jan e un nemernic libidinos (adică fie perspectiva "obiectivă", social acceptată), fie Bess chiar ştia ceva mai mult ca restul lumii şi a acţionat la un nivel superior, mai bun, ceva în genul Idiotului lui Dostoievski. Lars von Trier ne indică însă clar că filmul e gândit în cel de-al doilea sens.
Cert e că filmul începe mai domol, dar devine interesant pe parcurs, când ne mai şi obişnuim cu monologul dubios (sau mistic, cum vreți să îi spuneți) al lui Bess cu Dumnezeu. Von Trier face de fapt pe tot parcursul peliculei un atac la adresa religiei (pedeapsă-recompensă), care nu ar trebui confundată cu ideea de credinţă. Multe scene memorabile, ingenios puse în scenă către un final care mie nu prea mi-a plăcut.

It's Always Sunny in Philadelphia

Chiar dacă la mine cerul nu e prea senin momentan, am zis să scriu despre un sitcom amuzant: It's Always Sunny in Philadelphia. Spre deosebire de Friends sau Seinfeld, locul familiar și recurent unde personajele își pierd vremea nu e un apartament (deja un loc mult prea previzibil), ci un bar. Avem de-a face cu o gașcă zgomotoasă de prieteni semi-ratați: Dennis (lipsit de orice principii și narcisist până în măduva oaselor, suferă de sindromul pretty boy), Charlie (dislexic, ratat, prostuț cu gură mare), Mac (the muscle man), Dee (singurul personaj feminin, evident, ținta ironiilor masculine, de cele mai multe ori mi-e milă de ea și aștept un episod în care să le dea maxim peste nas băieților). Găștii se alătură ulterior și Frank, tatăl manipulator și  lipsit de scrupule al lui Dennis și Dee. Frank  nu e chiar exemplul tipic de father figure, căci încearcă să-și scoată ambele odrasle la "produs" în vreo câteva episoade.

Grupul gălăgios de amici imprudenți și imorali au de furcă în fiecare episod cu câte o problemă mai mult sau mai puțin controversată: curentul eco, rasismul, poziția anti sau pro avort, actele de caritate, rata șomajului, darea de mită etc. Alte episoade sunt spoof-uri la anumite genuri de filme (cu gangsteri, cu luare de ostatici etc). De obicei, în fiecare episod avem parte de cîte un complot, orice combinație fiind posibila: Dee și Dennis împotriva lui Charlie sau Mac, băieții contra lui Dee, ea contra lor, și așa mai departe. Cele mai amuzante glumițe sunt înțepăturile pe care amicii și le fac unii altora.

Serialul are un umor un pic neobișnuit, căci multe din glume sunt urlate în timpul încăierărilor dintre personaje ( în special Charlie, urlă măcar jumătate din episod). Deocamdată nu m-am uitat la toate cele 6 sezoane, dar până acum m-a binedispus, mai ales prin feelingul lăsat de grupul de pierde-vară îndrăgostiți de bere care freacă menta uneltind diverse scenarii nebunești/stupide.

8 martie cinefil

 Adina revine cu o propunere draguta de sesiune cinefila, ca doar trebuie sa sarbatorim in vreun fel si pe blog 8 martie :D
Ideea e urmatoarea ,,De 8 martie dăm din casă, ce filme vizionează dragele noastre mume, surori, prietene, vecine, tușici, bunici și alte fomei care ne trec pragul (de nervi :D). 19 bloggeri și bloggerițe se destănuie și ne spun la ce filme se uită cu jind și după care actori suspină fomeile din viața lor. La mulți ani femeiuștilor, damelor, mamelor și restu care vă simțiți femei :D Enjoy!''

Adina
Doamne cât trag de sormea până o conving să vadă un film bun, dar merită efortul, uite așa a ajuns ea obsedată de Jared Leto și de Recviem for a dream, am plânsără în hohote dimpreună la Hatchiko, îi mai plac dulcegărele precum Amelie și Everything is illuminated, deci în ceea ce o privește pe sormea n-am nimic de obiectat, dar dacă e să întorc pagina la propoziția mama are mere, căruțe cu mere repetitive, mă apucă damblaua, n-o înțeleg pe mama, cum să te uiți frate la The Long Kiss Goodnight de mai bine de 10 ori sau la The day after tomorrow, ah da, mama are un apetit pentru apocaliptic nesățios, s-ar uita la I am legend zi și noapte, ca să nu mai zic că a văzut toate filmele cu Mel Gibson și...Dolph Lundgren :D. În ceea ce le privește pe amicele mele practicăm ceea ce se cheamă filmu-fetiș, le sun: bă, uita-ți vă la Anticrist, după care ne întălnim la o cafea, ne uităm strabic una la alta și nu mai terminăm cu interjecțiile pe marginea ceștii :D.

Oldies but goldies

O prietena m-a rugat acum ceva vreme sa ii recomand niste filme clasice. Prin clasice cred ca se referea la niste filme alb-negru, sau cel putin asa am presupus eu :)
So here it goes, câteva filme clasice care imi plac și pe care le recomand:

Casablanca
Cel mai clasic love story  (de fapt avem chiar două poveşti de dragoste), super quotable, cu un final pe măsură, cred că oricine ar trebui să vadă măcar o dată Casablanca.

Some like it hot
Funny, funny, funny, the ultimate feel good movie.  Jack Lemon,Tony Curtis si Marlyn Monroe sunt geniali. 

A bout de souffle... Love and disaster
Godard at his best. In general, mi se pare ca Godard face filme pentru snobi (n-am putut sa termin  Alphaville,  Pierrot le Fou a fost o plicticosenie frumos colorata etc. ), dar A bout de souffle chiar e de vazut.

Le notti di Cabiria (Nights of Cabiri )
In topul filmelor mele preferate, recunosc ca la sfarsit am cam dat apa la soricei 

127 Hours- Discovery mai stilizat

Probabil aţi văzut până acum vreun episod din I shouldn't be alive pe Discovery. Într-o oră ni se arată cum nişte nefericiţi ghinionişti rămân blocaţi în junglă/deşert/ pe piscuri de munţi, sau în alte locuri neprielnice şi cum reuşesc aceştia să scape din experienţa traumatizantă.

127 hours e in princpiu bazat pe aceeasi idee: un tanar inginer, Aron Ralston (James Franco), ramane blocat in canionul Blue John, într-o situaţie disperată, cu mâna blocată sub o rocă, şi fără ca nimeni să ştie încotro se îndrepta când a plecat de acasă spre canion, loc pe care el îl considera ca o a doua casă.
Surprinzător, filmul chiar nu e plictisitor, deşi la început m-am întrebat instant cât de entertaining va fi un film susţinut practic de un singur personaj. Cred însă că Danny Boyle chiar nu avea cum sa facă un film mai bun de atât cu această poveste. Tensiunea creşte gradual către momentul în care Aron se eliberează prin gestul de un dramatism ucigător (ştiţi voi care). Momentul e atât de credibil încât cred că toată lumea a scrâşnit din dinţi şi s-a foit incomfortabil pe scaun.

127 hours are stil, nu e genul de film care vrea cu îndârjire să-ţi stârnească milă faţă de situaţiile limită prin care trec personajele, ci e un film onest, despre un om care a vrut cu orice preţ să supravieţuiască. Reveriile sale, întoarcerile în trecut, mesajele către cei dragi, toate sunt înduioşătoare şi right on the spot.
James Franco e de mare clasă, acesta e clar cel mai bun film în care l-am văzut până acum (Milk nu m-a atins în mod deosebit), şi are cea mai spotless performanţă. Totuşi, slabe şanse la un Oscar pentru James...deocamdată.

Bune, dar nu prea...

Adina m-a invitat să scriu despre un film overrated, alături de alţi bloggeri cinefili. Imi place mult rezultatul, pentru că rezonez cu câteva din alegerile celorlalţi, mă gândisem şi eu să aleg Naşul sau Star Wars, şi nu am înţeles laudele excesive pentru The night of the hunter sau pentru Sideways

Ca orice istorie care se respectă și care nu se prostituează la fiecare colț de bulevard, istoria cinema-ului are și ea reprezenații ei de seamă, figurile ei emblematice, vârfurile ei de lance în fața cărora codu cavaleresc te obligă să te înclini și să pupi țărâna...dar în ciuda elogiului frate cu cerul și a râurilor de critici orgasmice sunt unele filme mega-cunoscute, în delir apreciate, spasmodic ridicate în slăvi care pur și simplu nu ne ajung la corason, nu se gâdilă la balamale și de care ni se face chiar lehamite, de la atâta înghițit în sec ne adunarăm 16 bloggeri să vă destănuim cele mai tainice frustrări, să vă spunem care sunt cele mai cele filme (că așa zice restu lumii) care ne sunt atât de nesuferite și mai ales de ce, enjoy :D

Matiuska-Enter the Void 

 

Filmul-eveniment al lui Gaspar Noe "Enter de Void", e pentru mine un experiment respingator cu o poveste mult prea simplissima, cu o tensiune omniprezenta, cu o moralitate absenta, cu o sursa de captare a emotiei mai mult negativa, cu o desirare permanenta a unei lectii de trai intr-un mediu al raului, si cu o lipsa acuta de fond filosofic suplinita cumva de multimea "care-urla" a detaliilor unui carui alt context social decat al Tokyo-ului.

Diana-Ran

Kurosawa e considerat de toata lumea un "clasic". Am vrut si eu sa mananc Kurosawa pe paine, sa vad ce gust are. Cei sapte samurai m-a cam lasat rece si somnoroasa (come on everybody..nu e chiar asa misto), dar am zis sa nu ma las asa usor, si am vazut si Rashomon. Descoperirea mi-a dat incredere, si am spus ca merita sa ma mai uit si la alte productii ale maestrului japonez, dar cred ca n-am ales bine cand am decis sa vizionez Ran. La sfarsit (nu stiu cum am avut puterea sa rezist pana acolo) ma simteam la fel de dementa precum bufonul emblematic care ne-a servit constant lectii de viata pe parcursul actiunii. A fost ca o lunga tortura. Niciun fior de incantare sau de entuziasm nu m-a incercat, la nicio faza din film, desi chiar am vrut sa imi placa.Din pacate, Ran mi-a taiat definitiv si irevocabil tot cheful de Kurosawa. There is no turning back. 

Pacat de afisul superb din colectia Criterion...Nu va lasati ademeniti...

Marian-Titanic 
 

Filmul cu cea mai romantică scena din istoria cinematografiei, filmul cu un buget care hrănea pentru câţiva ani o ţară din Africa nu m-a impresionat aproape deloc.  Nu mi-a plăcut romatismul pueril a lui Leonardo Di Caprio, căruia îi trebuia un frizer mai bun înainte de filmări şi nici atitudinea grăsuţei Kate. 

Nu m-a impresionat aburul din maşină care s-a transformat brusc în staul şi nici plânsetele sutelor de spectatori care se îmbulzeau acum câţiva ani pentru un bilet.  Reţeta succesului, romatism chicios specific unei poveşti cu prinţese plus dramă reală a miilor de oameni nu m-a atins ca pe milioanele de fani. Dar ce să-i faci dacă uneori omul e imun la anumiţi „viruşi “ care infectează o masă mare de oameni. V-aş spune câteva şi despre Avatar dar o lăsăm pe altă dată.

7 fleacuri personale

Am primit de la MD prima leapsa (sau premiu) de cand mi-am deschis acest blog. Multumesc! Ma apuc deci de notat aici 7 lucruri random pe care nu le stiati despre mine, ceea ce e foarte usor (teoretic), pentru ca practic, nu stiti mai nimic despre mine.

1. Nu ma uit niciodata la filme singura, mi se pare cel mai deprimant lucru. Le vad numai impreuna cu sora mea, pentru ca altfel n-as avea cu cine sa vorbesc despre cat de tare/slab/enervant a fost filmul. Tot ea ma obliga sa le vedem pana la capat chiar si pe cele care imi provoaca somnolenta.
2. Citesc reviste/cateodata romane la toaleta.
3. Ocazional port ochelari (adica atunci cand citesc). As vrea sa am cate o pereche care sa se asorteze cu fiecare tinuta pe care vreau sa o port. Probabil ca asta e visul oricarei fete care poarta ochelari.
4. Mor de ciuda ca nu am fost la concertul Massive Attack si la Leonard Cohen (mare, mare ciuda!)
5. Nu as putea sa fiu vegetariana, cred ca ar fi incercarea vietii mele. De fapt, nu am reusit sa tin pana acum o dieta mai mult de 3 zile. Poate reusesc la vara (wish me luck).
6. Nu-mi place in general sa fac "plimbari"
7. Nu inteleg persoanele care fumeaza. De ce ai fuma? De ce (pe langa faptul ca gestul e cool)? Mai ales in cluburi, imi vine sa ii impusc rand pe rand pe fumatori. Sau aia care fumeaza pe scarile rulante cum ies din metrou. Yes, I hate smokers a little bit...