Una calda, alta rece

Mă las mereu păcălită să mai văd câte un film "uşurel", tipic hollywoodian, în speranţa că poate chiar e distractiv. De multe ori am chef de un feel good movie şi cad în capcană. De data asta mi-am luat plasă cu No Strings Attached, care se vrea comedie romantică. Nu ştiu ce m-a enervat mai tare la filmul asta: moaca tâmpă a lui Ashton Kutcher (sau poate el intrase prea bine în pielea baiatului de bani gata sensibilos, căruia îi e greu să concureze cu tipu deştept de la Harvard), abundenţa de clişee, faze pe care bag mâna în foc că le-am mai văzut în altă parte, scenele inutile super lungi...

vai ce original..morcovi in loc de flori.
Probabil că filmul asta e pur şi simplu prost (câh) dintr-un singur motiv: it Fails to Deliver as Promised. Nu cred că se uită nimeni la o pelicula de genu asta sperând să fie mare filosofie, dar toată lumea aşteaptă ceva amuzament, entertainment, nu ca la fiecare 15 minute să îţi dai ochii peste cap de plictiseala. Natalie Portman să zicem că mai salvează situaţia, e greu să nu o placi, dar e şi mai greu să rezişti la o aşa numită comedie când râzi la maxim 2 glume în cele aproape 2 ore. Partea romantică nu prea merită nici ea atenţie, căci nu e nimic nou.
una din multele scene in care ei radeau, si noi nu
Ca filmul să fie mai atractiv pentru tipe, nu personajul masulin e cel distant şi neinteresat să se implice în relaţii, ci ea e cea care e independentă sentimental şi autosuficienta. Evident, până aproape de sfârşit, când avem parte de clasicul ,,do or die", când ea aleargă disperată după el în speranţa că nu e prea târziu (mă mir cum de nu a fost şi o scenă în care unul din ei pleca din ţară/ oraş).


Bine măcar că am văzut şi Blue Valentine zilele astea,cu Ryan Gosling (doamne cât de bine poate să joace el), Michelle Williams (doamne cât de drăguţă e în filmul ăsta ). Filmul e concentrat pe viaţa celor două personaje principale: Dean şi Cindy, care sunt căsătoriţi şi au o fetiţă. Pe scurt, pelicula ne arată cum s-au cunoscut/îndrăgostit cei doi, şi cum au ajuns într-un punct critic peste care relaţia lor nu mai poate trece. Blue Valentine este, după cum ne indică şi titlul foarte poetic ales, povestea unui eşec amoros pe tiparul ce bine a fost-ce rău am ajuns. E de văzut şi pentru felul foarte classy în care e folosită culoarea (blue, desigur, un pic în stilul lui Kieślowski) în camera de hotel în care cei doi se refugiază, din dorinţa soţului de a mai repara ceva. Flashback-urile din trecut dezgroapă the dirty little secrets pe care le au personajele (în speţă ea), şi le dau acestora profunzime. Singurul lucru care m-a deranjat un pic a fost victimizarea personajelor: mai întâi el (bietul fraier romantic ce se căsătoreşte cu ea deşi nici măcar nu era copilul lui), apoi a ei (săraca mamă pricopsită cu un soţ beţiv şi enervant pe care nu îl iubeste, totul din cauza unei greşeli din tinereţe). Oricum, Blue Valentine e printre cele mai bune producţii văzute de mine în ultima vreme, tipul de film la care nu ai cum să rămâi indiferent, şi care se potriveşte mănuşă cu un versul  Love Ain't No Walk In The Park al celor de la Vampire Weekend.

btemplates

2 comentarii:

Adina spunea...

pai n-aveai domne cum sa pici in plasa, nu era nici o...fronghie prin preajma sau vreun nod in papura :P
placut comentariile atasate pozelor, nu m-as uita la filmul asta neam :P blue valeintine as da insa p repeat pana n-ar mai ramane pic d albastru :D

frostblade spunea...

"una din multele scene in care ei radeau, si noi nu"

this is the latest Hollywood philosophy - the audience doesn't actually have to 'do' anything as long as the actors can do it for them

oh...and no running to catch the plane/bus/train/boat scene? i has a disappoint....

Trimiteți un comentariu