Facebook smiles

Opusul lui The tree of life

Three monkeys - turkish cinematic delight

În cadrul retrospectivei Anonimul de la NCRR am văzut Three monkeys, film pentru care Nuri Bilge Ceylan a castigat în 2008 premiul pentru cea mai bună regie la Cannes. Citisem despre film că era ceva despre drama unei familii ajunsă într-o criză de comunicare. Într-adevăr, cele 109 minute ale filmului se concentrează pe viaţa unui cuplu: Eyüp + Hacer şi a fiului lor Ismail. Drama survine când lui Eyüp i se face o ofertă "de nerefuzat": să intre pentru o scurtă perioadă de timp la închisoare în locul şefului său, care a făcut un accident de mașină și nu poate risca un scandal de o asemenea magnitudine în plină campanie electorală. În schimbul favorului, lui Eyüp, care era șoferul său, i se promite o compensaţie sănătoasă la ieşire.

Între timp, intriga survine cu adevărat când Hacer începe o aventură cu cel care l-a trimis pe soțul ei la închisoare, iar Ismail îşi dă seama de situaţie. Reîntors din închisoare, Eyüp simte o ruptură în familie, şi nori de suspiciune & sentimente nedeclarate se împrăştie în atmosferă. Actorii joacă impecabil, şi înţelegem exact tipul de frământare sufletească şi de exasperare prin care trec, deşi replicile sunt puţine pe la jumătatea filmului, când gândurile celor doi soţi sunt mai degrabă sugerate decât puse în cuvinte exacte. Soţia infidelă, deşi probabil hulită de mulţi spectatori moralişti  e cea care a dat şpilul filmului şi care mie personal mi-a trezit cea mai mare compasiune (probabil pentru că se afla într-un punct în care toate consecinţele faptelor sale o lovesc din plin).  Poveştile cu iubiri necugetate, de preferinţă neîmpărtăşite şi cu consecinţe/endinguri umbroase imi cam plac- de văzut în această categorie este și Head On, o altă producţie foarte bună a unui regizor turc - Fatih Akin.

Three Monkeys mi s-a părut un slice of life percutant şi frumos, cu scene care te transformă într-un mic voyerist în intimitatea plină de probleme şi frustrări ale unui cuplu ale cărui sentimente se transpun foarte vivid şi convingător pe ecran.
La sfârşitul filmului rămânem cu impresia (cum a spus o prietenă cu care am fost) că ,,un rău nu vine niciodată singur.. şi că istoria se repetă".  Dar a fost un sfârşit furtunos și noros demn de o dramă în care, cum spune și Ebert, cei mai buni tovarăși ai personajelor sunt ambițiile lor.

Misfits

Misfits e unul din cele mai bune seriale pe care le-am vazut in ultima vreme. Adica e un serial de care nu te mai saturi si pe care vrei sa-l termini cat mai repede cu putinta. Dormi mai putin, mananci la calculator, dai cu flit prietenilor, te machiezi mai repede.. orice ca sa mai vezi un episod. E numai bun de devorat (desi nu va asteptati sa fie la fel hipnotizant la Lost, care cred ca e serialul perfect pentru maratoane).
Premisa serialului Misfits e over the top: totul pleaca de la o furtuna buclucasa care le confera locuitorilor unui orasel britanic puteri supranaturale . Printre "norocosii" care se pricopsesc cu abilitati iesite din comun se afla cinci tineri delicventi condamnati sa faca munca in folosul comunitatii pentru diferite acte deviante (consum de droguri, piromanie, paruiala etc.). Fiecare se trezeste peste noapte ca are o capacitate ciudata: de a se intoarce in timp, de a fi invizibil, nemuritor, de a citi gandurile, si o putere mai neobisnuita, de a-i face pe ceilalti anormal de excitati cand sunt atinsi.

Daca varianta americana, Heroes, cu al sau save the cheerleeder save the world are ingredientele bune sa te tina in priza un sezon, Misfits e mult mai tare deocamdata. E de doua ori mai sumbru, mai amuzant (Nathan e absolut demential cu ale sale idiotenii debile, mutre si replici de-ti sta mintea in loc), and it's crawling way under your skin. Desi fiecare episod se desfasoara aproape dupa aceeasi formula, in care cate un villan (si el posesor de puteri) trebuie cumva depistat si exterminat sau indepartat de gasca de "eroi". Fie ca e vorba de iubita psihopata, de tatal vitreg varcolac, de copia lui Iisus, prin diverse mijloace, they always win.   Extrem de palpitant la Misfits e tocmai lipsa de scrupule a anti-eroilor, care nu vor sa-si foloseasca puterile sa faca ceva pozitiv pentru umanitate, dar nici ceva malefic. Ei vor doar sa-si salveze pielea, motiv pentru care sunt nevoiti sa comita one or two murders.Misfits e genul de serial care iti livreaza un enterteinment pur.

Cele doua sezoane se desfasoara pe durata a 6 saptamani, perioada in care adolescentii sunt obligati sa faca munca in folosul comunitatii. De-abia astept sa vad ce senzatii ne mai asteapta din septembrie, cand se lanseaza noul sezon.

A directors touch

 E discutabil dacă reclamele ar trebui sau nu să fie mai artsy.
 Spoturi t.v  plus regizori celebri = love? Sometimes...
1. Wes Anderson  pentru Stella Artois (sau cum ,,nu-ți mai trebuie femei când ai bere"- mesaj transmis in a classy way).

Tot Wes Anderson a mai regizat și o reclamă pentru IKEA, o reclamă omagiu inspirată de Jacques Tatis la o fimă de telefoane mobile japoneze  în care apare și Brad Pitt, unele slăbuțe pentru AT&T .

 2. Shyamalan e cam hulit şi urât de mulţi critici în ultima vreme, dar eu tot îi acord credit de când am văzut The Village, care mi s-a părut foarte reuşit la vremea respectivă. Shyamalan a regizat şi o reclamă autoreferenţială pentru un card American Express. Ar fi interesant un spot autoreferenţial cu Cristi Puiu sau Mungiu (care a regizat o grămadă de reclame româneşti, se vede stilul în spoturile care sărbătoreau 10 ani de BRD cu Nadia, Năstase sau Hagi)

3. David Lynch, a regizat o serie de reclame freaky (cum altfel) pentru PS2, mai jos e una parcă scoasă din Eraserhead:

Tot Lynch a mai regizat, printre altele,  si o reclama criptica la tigari.

4. David Fincher regizează o relamă pentru Adidas în 2002 (după ce mai lucrase pentru Levis si Nike ) si o reclama la Heineken (hands down firma de bere cu cele mai tari spoturi si executii BTL) cu starul din filmele sale Seven, Fight Club and The Curious Case of Benjamin Button. Brad Pitt ne arata cam cat de V.I.P este el:

6. Sa nu uitam de spotul clasic al lui Ridley Scott realizat la lansarea Apple. E descris si explicat intr-o multime de carti despre publicitate, desi a fost difuzat o singura data la Superbowlul din 1984. Reclama e puternic influentata de romanul 1984 al lui Orewll si ataca puternic concurenta Macintosh.

5. Michael Bay transpune vizual intr-un mod foarte cool si provocator un mesaj esential in preajma sarbatorilor pentru Victoria Secret's: one gift, a thousand fantasies. Nu e cu Megan Fox, dar clipul e la fel de exploziv ca Transformers:

To be continued...



De la A la Z - filme preferate

Adina mi-a  transmis o leapsă preluată de la Rontziki (care a preluat-o de la moonlightblues).
So here goes my list:

A – A fost sau n-a fost

B – Big Fish

C – Chungking Express

D – Das Leben der Anderen

E – Eternal Sunshine of the Spotless Mind

F – Fanny och Alexander

G – Ghost World

H – Hable con ella

I – It Happened One Night

J – Jules et Jim (nu chiar de 10, dar nu am găsit altceva)

K – Kung Fu Hustle 

L – Le charme discret de la bourgeoisie

M – Mujeres al borde de un ataque de nervios

N – Nights of Cabiria

O –Obchod na korze (The shop on main street)

P – Pulp Fiction

Q –Qué he hecho yo para merecer esto! Nu se încadrează în topul personal Almodovar, dar la Q n-am avut ce altceva să pun.

R – Rear Window

S – Shi Gan

T – To be or not to be

U – UP

V – Viridiana

W – Wild Strawberries

Z – Zhestokiy romans cam slabță oferta la litera Z

Puzzling movies

Adina ne-a invitat să dăm din casă și vă spunem ce filme nu am reușit să înțelegem nici în ruptul capului.

Adina
Inland Empire  

E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios...din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da' aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia? 

Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat

.

Diana

M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch. Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a încercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala și indicii de nedescifrat. Cred că până la urmă, în ciuda tuturor scenariilor și speculaților despre înțelesul filmului, răspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!

Josephine

Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut că nu le-am înţeles. La a doua vizionare însă sau la o sedimentare corespunzătoare peste noapte, cu revelaţiile de rigoare, am reuşit să le dau de capăt. A fost unul (THE ONE adicătelea) care însă m-a chinuit, m-a sucit şi eu l-am răsucit, ne-am certat în revizionări şi NIMIC frate! Această ciudăţenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care în afară de o incitantă scenă de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. După a 3-a vizonare am încetat să mai caut substraturi...

Tloni

pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical ["what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy"] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.

monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions. 

Andres 

Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…

Culmea ar fi sa mai apara unul!