0 comentarii

Recomandare - Alpii de Giorgos Lanthimos



După remarcabilul Dogtooth nominalizat la Oscar, regizorul grec Giorgos Lanthimos propune publicului o nouă peliculă incitantă și neobisnuita, o dramă cu elemente de comedie neagra intitulată Alpii (2011). Pe 30 noiembrie, filmul este lansat și în România, pentru cinefilii care caută o experiență cinematografică ieșită din comun, despre identitate, autentiticitate și rolurile pe care le jucăm în viața de zi cu zi, conformându-ne sau nu normelor prescrise.

Filmul prezintă cum o infirmieră, un paramedic, o gimnastă şi antrenorul ei au pus bazele unui nou serviciu, mai puțin comun: ei oferă familiilor îndoliate un substitut pentru recenta pierdere suferită. Cu programare, iau locul persoanelor decedate, angajaţi fiind de rudele, prietenii sau colegii acestora. Joacă scene din viața de zi cu zi, purtându-se precum cel decedat, vorbind ca el, purtându-i hainele. Liderul grupului supranumit Alpii este paramedic de profesie și îşi spune Mont Blanc. Deşi membrii companiei operează respectând regulile stricte impuse de liderul lor, infirmiera încearcă să-și impună propria amprentă.

Alpii este un film grecesc fascinant, cu o premisă pe cât de surprinzătore și absurdă, pe atât de originală și memorabilă.  Chimia, regulile și activitățile  grupului sunt ciudate, sumbre și pe alocuri de un umor negru remarcabil.  Alpii este în esență un film eespre identitate, maturitate compasiune și cruzime. Regizorul grec Giorgos Lanthimos le aduce însă la un loc cu atâta simplitate ca imaginea de început – o fată învârtind și răsucind o panglică – întocmai cum se răsucesc și se contorsionează și destinele personajelor.

Alps nu eșuează în a ne ridica mai multe întrebări la fileu – cât de autentică e viața noastră? Cât de ușor poate fi înlocuită o persoană?

Premii și participări  la festivaluri:
Festivalul de Film de la Veneția 2011 - Osella de Aur pentru cel mai bun scenariu - Giorgos Lanthimos, Efthymis Filippou Veneția 2011
Sydney Film Festival - Official Competition Award 2012
Sofia International Film Festival - Mențiune specială pentru Ariane Labed (2012)
Premiera nord americana la Toronto International Film Festival 2011
Anonimul IFF 2012

Impresii presa internațională
Alpii oferă domesticitate absurdă în stil  Buñuelian - Sound on sight
Simbolic și impunător - The Boston Globe
Alpii: un peisaj de realitate alterată - L.A Times
Alpii are o putere și un efect palpitant, dificil de definit. - Time out New York
Lanthimos oferă o viziune pătrunzătoare asupra speciei umane și a societății contemporane - Variety

0 comentarii

Spooky films

Se pare ca toata lumea are mai nou planuri pentru seara de Halloween. Nu ca as sustine Halloween-ul (sarbatoare americana pentru incurajarea diabetului, cum zice sormea), dar 31 octombrie mi se pare o ocazie buna de a vedea niste productii misto horror/thriller/spooky, daca tot e sa bagam ziua asta in seama cumva. Desi teoretic mi se pare usor sa faci un film horror, sunt atat de putine filme care au intr-adevar efect, fie ca iti dau fiori, te fac usor paranoic, parca ti-e frica din nou de intuneric ca la 2 ani..si mai ales, nu vrei sa le vezi singur :)

So here they are, cateva titluri nu neaparat horror, dar effective:

Incep cu unul din filmele mele preferate: Tesis in regia lui Amenabar, din 96, despre filmele snuff. Un must see!!



Let the right one in - un film surprinzator de endearing pentru subiectul macabru si extrem de realist, termen oarecum ironic de folosit pt un film cu vampiri :))


Ceva de Lynch, orice, as spooky as it gets. Mai ales de Halloween ar merge un maraton Twin Peaks, loved it sau Mulholland Drive



The descent, a fost pretty hyped cand a fost lansat, nu degeaba. 


Am mai scris despre el o mica postare, Black Christmas din 74...cred ca cel mai terifiant film pe care l-am vazut..
   
Last but not least - Videodrome

 

 
Daca nu vreti sa stati acasa, pe 31 ruleaza la NCRR  Shadow Shorts, retrospectiva de anul acesta de la TIFF de la 20:30.

0 comentarii

The Tipping Point - Malcolm Gladwell

The tipping point a stat ceva timp pe primul loc în New York Times Book Review, fiind o carte interesantă atât pentru cei care lucrează în marketing sau au propriul business, cât și pentru cei care sunt interesați de psihologia grupurilor, sau modul în care o idee ajunge să influențeze opinia publică.

The tipping point pornește de la câteva premise, care, așa cum zice autorul, pot părea surprinzătoare: că lucrurile mici pot cauza efecte majore, și că schimbarea nu are loc gradual ci dramatic, printr-un "tipping point", un moment drastic în care ordinea lucrurilor se schimbă.

Pe parcursul cărții se poate observa background-ul de jurnalist al lui Gladwell, lectura nu e deloc plicticoasă deși autorul își susține punctele de vedere făcând referire la foarte multe cercetări și studii de piață. Toată teoria e împachetată frumos într-o poveste, are și foarte multe analogii, anecdote și chiar mici exerciții pentru cititori.

Gladwell vrea să răspundă unor întrebări care au stârnit mult timp interesul oricărui om de publicitate: cum se lansează un trend? Cum putem face ca produsul/organizația sau ideea noastră să fie cunoscută de cât mai multă lume și cum să facem ca publicul să acționeze așa cum ne dorin?

Gladwell consideră că ideile (depre produse, mărci etc.) se răspândesc exact ca virusurile, cauzând epidemii sociale.  Pentru a provoca o epidemie socială, sau a opri o epidemie socială, exista 3 factori bine definiți de luat în considerare. Acești agenți ai schimbării ar fi:

1.  Persoane cu anumite abilități sociale înnăscute ieșite din comun ("The Law of the few")

  • Connectors: persoane care cunosc foarte mulți indivizi, care se învât în cercuri și lumi variate și numeroase , atingând multe subculturi și nișe. Sunt "specialiștii în oameni," "the networkers"
  • Mavens:  acele persoane care au cunoștințe și informații de preț despre diferite produse, prețuri și locuri. Sunt adevărate enciclopedii, "specialiștii în informații". Motivația lor e să ajute dezinteresat și să îi educe pe ceilalți.
  • Salesmen: persoane carismatice care îi pot afecta pe ceilalți cu emoțiile lor.  Interesant e că Gladwell acordă aici o foarte mare importanță limbajului non-verbal (că suntem persuadați într-o mare măsură nu de conținutul mesajelor, ci de cum sunt ele transmise).
2. "The stickiness factor" - mesajul trebuie să fie ușor de reținut, trebuie "împachetat adecvat". Cum îți dai seama dacă mesajul conceput e bun? Prin testare :)

3. "Law of Context" - evident, nu contează numai cine și ce, trebuie luat în considerare și contextul.





Ce zice Gladwell despre carte: "This is not an abstract, academic book. It's very practical. And it's very hopeful. It's brain software." :)

0 comentarii

Dacă Tarantino ar face animație:


0 comentarii

BTL - wow factor

Cum s-a promovat turismul vienez in Londra:

  
Ralph Lauren, sau cum prezentarile de moda chiar pot fi interesante:

0 comentarii

TIFFofilia

Geraldine Chaplin a spus bine "TIFF e misto"!  Vroiam de mult sa ajung la Cluj, si cred ca am nimerit la una din cele mai bune editii. Pacat ca a lipsit filmul lui Mungiu...
Din pacate nu am ajuns la foarte multe filme, furata fiind si de localurile dragute din Cluj, care e un oras absolut minunat (daca pana acum ziceam ca la Sibiu e cel mai frumos, cred ca incep sa ma razgandesc).

Am fost la Despre oameni si melci, la care publicul a ras si a aplaudat frenetic. Se pare ca povestile despre personaje "incercate de viata", invelite in situatii comice, care livreaza un happy end dulce amarui sunt reteta succesului. Desi afisul filmului te duce cu gandul la o eventuala comedie romantica, in care Adi Vasluianu face pereche cu Monica Barladeanu, cuplul care e in centrul atentiei e altul. Pe mine nu m-a dat pe spate, dar merita vazut macar pentru rolul lui Dorel Visan.


Kiddo mi s-a parut interesant, e primul film interactiv din Romania, in care (chipurile), tu decizi soarta personajelor. Mi s-a parut insa cam nefericita alegerea unor teme dramatice pentru a spune povestea unei tinere pasionate de box, cu un tata alcoolic si un frate cu dizabilitati. Povestea sumbra nu se muleaza foarte bine cu conceptul nou introdus de Kiddo, care e in esenta facut sa distreze publicul: persoanele din sala voteaza in mai multe momente care sa fie reactia personajelor, pot opta previous/froward. In prezent inca se lucreaza la film, care va fi lansat complet in viitorul apropiat, sunt curioasa cum/ce vor mai adauga.




Marele castigator la TIFF 2012 e Oslo, 31 august, vreau sa il vad neaparat, mai ales dupa laudele de aici.

 

0 comentarii

Submarino la NCRR

Submarino, de Thomas Vinterberg, poate fi vazut zilele astea la NCRR (si ca orice alt film misto..merita vazut la cinema). Festen, tot de Vintenberg, a fost intr-adevar un mic "soc". Desi se petrece aproape integral la o "masa de sarbatoare in familie" m-a tinut in priza tot timpul. 
Submarino e la fel de sumbru si apasator, dar la fel de frumos.

Program NCRR:
miercuri 18 aprilie: 18:30 sau 20:30
joi: 19 aprilie 19:00 sau 21:00